Otopeniul are un talent aparte: te face să te grăbești chiar și când ai pornit cu timp. Nu știu dacă e traficul, aerul acela de „hai, mai repede”, sau faptul că, odată ce ai intrat pe drumul spre aeroport, mintea începe să numere: actele, bagajele, încărcătorul, biletul, poarta, controlul de securitate.
Și, între toate, apare întrebarea foarte omenească, pe care o aud mereu: unde parchez ca să fiu cât mai aproape de Plecări?
Răspunsul, fără ocol
Dacă vrei să fii cel mai aproape posibil de intrarea de la Plecări, alegerea firească este parcarea oficială short-term din zona Plecări, adică parcarea „de la ușă”, cea semnalizată pentru Plecări. În multe explicații și hărți mai vechi o găsești sub denumirea P1, dar nu te încurca în coduri.
Ideea e simplă: este parcarea gândită pentru opriri scurte, pentru lăsat pasageri, pentru cine vrea să intre în terminal în două, trei minute, fără plimbare în plus.
Într-o zi obișnuită, când zona funcționează normal, diferența se simte imediat: parchezi, îți iei bagajele, treci de ușile automate și ai ajuns. Asta înseamnă „cel mai apropiat” în limbaj de aeroport.
De ce întrebarea are, totuși, o mică nuanță
Otopeniul nu e un loc fixat în beton, deși pare. În ultimii ani au fost perioade cu lucrări și reorganizări, uneori tocmai în zona din fața terminalelor. Asta înseamnă că, din când în când, parcarea „clasică” din fața Plecărilor poate fi parțial restricționată, redirecționată sau, în anumite intervale, chiar închisă. Când se întâmplă asta, aeroportul îți oferă de regulă un înlocuitor imediat, de obicei în rondul central sau într-o zonă short-term foarte apropiată.
Pe scurt, în ziua plecării contează două lucruri: să urmărești indicatoarele din teren și să ai în cap un plan B simplu. Nu un plan complicat, nu scenarii de film. Un plan B care spune: dacă nu pot parca la Plecări, parchez la Sosiri și urc prin culoarul de legătură, care e scurt și decent.
Cum arată, de fapt, distanțele între Plecări și Sosiri
Aeroportul Henri Coandă e împărțit, pentru pasager, în două zone principale: Plecări și Sosiri. Între ele există o conexiune interioară, un culoar prin care treci ușor dintr-o parte în alta. Asta e o veste bună pentru parcare, fiindcă îți lărgește opțiunile fără să te pedepsească la mers.
Dacă parcarea din fața Plecărilor e plină sau restricționată, parcarea de la Sosiri devine, surprinzător pentru unii, o soluție foarte rezonabilă. Parchezi, intri în clădire, urci spre Plecări pe conexiune și ai ajuns. Nu e o aventură, nu e un ocol de 20 de minute. E, de cele mai multe ori, o plimbare scurtă care te scoate din aglomerația din față.
Parcarea din fața Plecărilor, comodă, dar cu prețul ei
Parcarea short-term din zona Plecări e genul de comoditate pe care o simți în oase dacă ai bagaje multe, copil de mână, sau pur și simplu o zi în care nu vrei surprize. E, de fapt, parcarea gândită să te lase la intrare.
În același timp, tocmai pentru că e „la intrare”, are două trăsături previzibile. Prima este costul, de regulă mai ridicat, construit intenționat ca să fie atractivă pentru opriri scurte, nu pentru câteva zile. A doua este aglomerația. Când sunt multe plecări dimineața sau seara, parcarea asta devine un mic furnicar. Se intră, se iese, se oprește „doar două minute”, se caută un loc, cineva întoarce pe culoar, altcineva întreabă pe geam. Nu e ceva dramatic, dar dacă ajungi în ultimul moment, te poate enerva exact când ai nevoie de calm.
Apropo de calm, mulți se gândesc la intrare și uită de întoarcere. Dacă ai lăsat mașina în parcarea de la ușă și te întorci într-un val mare de pasageri, e posibil să găsești coadă la automatele de plată sau la ieșire. Nu e capăt de lume, dar, după un zbor lung, orice coadă pare mai lungă.
Când alegerea „cea mai apropiată” chiar merită
Sunt situații în care parcarea din zona Plecări nu e un moft, ci o decizie bună. Când ai o plecare foarte strânsă și nu vrei să pierzi timp cu mersul, când ai bagaje voluminoase sau multe, când însoțești pe cineva care se deplasează greu, sau când pur și simplu vrei să intri în terminal fără să-ți consumi energia în parcare. În astfel de cazuri, comoditatea aceea de „două minute și sunt înăuntru” îți cumpără liniște.
Pe de altă parte, dacă pleci câteva zile, parcarea short-term din fața Plecărilor începe să pară mai puțin inspirată. Nu e un capriciu să alegi altceva. E doar o alegere care ține cont de cost și de logică. La aeroport, logica bate ambiția.
Ce faci când e plin sau când sunt restricții
Aici te ajută să te gândești la parcare ca la un plan simplu, nu ca la o problemă. Dacă ajungi și vezi că zona Plecări e blocată, semnalizată ca plină, ori direcționată către altă intrare, nu te încăpățâna să te învârți. La Otopeni, când lucrurile sunt aglomerate, câteva ture în plus îți mănâncă și timpul, și nervii.
Primul pas e să urmezi indicatoarele din teren pentru parcarea disponibilă, fiindcă ele reflectă situația din momentul acela. Al doilea pas, dacă vrei o soluție aproape mereu valabilă, e parcarea de la Sosiri. Parchezi acolo și urci spre Plecări prin culoarul de legătură. Te miști mai mult pe jos, da, dar te miști liniștit, nu în coloană, cu motorul pornit și cu ceasul în cap.
Dacă îți plac lucrurile foarte clare, așa aș traduce eu: parcarea din zona Plecări este cea mai apropiată când e disponibilă, iar parcarea din zona Sosiri este alternativa cea mai apropiată când Plecările sunt aglomerate sau reorganizate.
Când pleci câteva zile, cum te gândești la parcare
Dacă pleci pentru un weekend sau pentru o săptămână, încep să conteze alte întrebări decât „cât de aproape e de ușă”. Începi să te uiți la tarif pe zi, la siguranță, la cât de ușor ajungi la terminal și cât de ușor îți recuperezi mașina la întoarcere.
Aeroportul are parcări dedicate pentru durate mai lungi, în zone mai îndepărtate decât parcarea de la ușă, dar încă rezonabil de aproape cât să nu simți că ai lăsat mașina la marginea lumii. În general, înseamnă un mers pe jos de câteva minute bune, uneori un pic mai mult, dar fără să fie o corvoadă.
În jurul aeroportului există și parcări private care funcționează pe principiul transferului rapid, adică lași mașina și ești dus cu un microbuz până la terminal. Pentru unii e varianta preferată, mai ales când pleacă multe zile, fiindcă îți oferă un cost mai predictibil.
Aici, fiecare are felul lui de a se liniști. Unii vor să știe că există pază, alții vor o curte împrejmuită, iar alții se bucură dacă pot vedea, din când în când, că mașina e unde trebuie. Dacă te ajută ideea asta, există servicii care arată imagini din camere, iar un exemplu este parcare aeroport Henri Coanda.
Micile încurcături care se repetă și cum le eviți
Sunt câteva greșeli pe care le fac oamenii, nu pentru că sunt neatenți, ci pentru că sunt cu gândul la zbor. Prima este să ia jetonul de la barieră și să-l lase „undeva”. Apoi, la întoarcere, începe teatrul: scotocești prin buzunare, prin torpedou, prin portofel, în timp ce în spatele tău mai vin două mașini.
Mi s-a întâmplat și mie, nu spun cu mândrie. De atunci am un obicei plictisitor, dar bun: jetonul merge imediat în același loc, de fiecare dată. Fie în suportul de pahare, fie într-un buzunar anume. Nu îl mut, nu îl „las un pic aici”. E genul de disciplină mică ce te scapă de o scenă inutilă.
A doua încurcătură e plata. În multe parcări, ai automatele de plată în zona pietonală și posibilitatea de plată la ieșire. Dacă e aglomerație, automatele devin punct de coadă. Dacă vrei să-ți fie mai ușor, plătește înainte să ajungi cu mașina la barieră. Nu pentru că ar fi complicat altfel, ci pentru că îți păstrezi ritmul și nu blochezi nici pe ceilalți.
Un reper simplu care te scapă de căutat mașina
Când parchezi, notează-ți mental un reper. Nu trebuie să scoți telefonul și să faci planuri. Doar uită-te la un număr de stâlp, la o literă de sector, la un panou. După o călătorie, creierul e obosit și îți joacă feste. Îți amintești vag că ai parcat „pe la capăt”, dar capătul pare să se fi mutat între timp.
E o diferență mică, dar îți scurtează întoarcerea. Și, în aeroport, la întoarcere, vrei să ajungi acasă, nu să mai faci încă un tur ghidat prin parcare.
Un scenariu concret, ca să se lege lucrurile
Să zicem că ai zbor la 7:00 dimineața. Pleci din București la 5:00 și îți spui că ai tot timpul din lume. Drumul e liber, dar când ajungi în zona aeroportului descoperi că nu ești singur. E o dimineață în care au plecat mulți deodată. Vezi mașini, vezi bagaje, vezi acea grabă comună.
Dacă prinzi loc în parcarea din zona Plecări, ai rezolvat. Parchezi și intri. Dacă vezi că intrarea e blocată, că e plin, sau că sunt indicatoare care te trimit altundeva, nu te supăra pe aeroport, nu te supăra pe nimeni. Te duci către parcarea indicată, iar dacă vrei o soluție simplă, alegi parcarea de la Sosiri și urci pe conexiune către Plecări.
Da, faci câteva minute în plus pe jos. Dar le faci într-un ritm normal, fără să te uiți obsesiv la ceas, fără să te învârți în coloană. Și ai șanse mai mari să intri în terminal cu mintea limpede. Pentru mine, asta e diferența. Îmi place să ajung la controlul de securitate cu un fel de calm, nu cu adrenalina de „am prins ultimul loc”.
Cât de aproape e „aproape”, de fapt
Când cineva întreabă care e parcarea cea mai apropiată, de multe ori nu întreabă doar despre metri, ci despre confort. Vrea să știe dacă o să care bagajele mult, dacă o să se piardă, dacă o să întârzie. Aici răspunsul e liniștitor: parcările short-term sunt făcute tocmai ca să fie aproape de terminal. Asta e rolul lor.
Totuși, apropierea nu înseamnă doar distanță. Înseamnă și cât de repede intri în parcare, cât de ușor găsești loc, cât de repede ieși, cât de mult te încurci în trafic. De aceea, uneori o parcare cu două minute de mers pe jos, dar cu acces mai lejer, poate fi mai „aproape” în viața reală decât o parcare lipită de ușă, dar cu coloană la intrare.
Un final pe tonul pe care îl simți la drum
Dacă mă întrebi direct, ca între prieteni, și vrei o propoziție de ținut minte: cea mai apropiată parcare față de terminalul Plecări este parcarea oficială short-term din zona Plecări, adică parcarea de la intrare. Dacă nu ai loc, dacă e plin sau dacă sunt restricții, parcarea de la Sosiri e alternativa cea mai simplă și, surprinzător, destul de apropiată, pentru că ajungi la Plecări prin conexiunea interioară.
Restul sunt detalii de confort. Iar confortul, în ziua plecării, valorează mai mult decât pare. Nu pentru că ești pretențios, ci pentru că plecarea e oricum o mică doză de stres. Dacă o tai din parcare, ai câștigat deja ceva.
