Pentru un număr mare de persoane fără sprijin familial, locuință sau resurse financiare pentru a acoperi costurile dintr-un centru privat de îngrijire, externarea din spital poate fi întârziată cu luni de zile, uneori chiar până la un an.
- După ce HotNews a relatat despre cazul unei paciente internate timp de 24 de ani într-un spital județean din România, care nu a fost preluată de asistența socială, am dorit să investigăm situația pacienților din spitalele bucureștene.
Paturile din spitale devin o soluție temporară pentru a compensa lipsa locurilor în centrele de asistență socială și absența unui sistem de îngrijire care să se ocupe de pacienții vulnerabili după încheierea tratamentului spitalicesc.
„Între 6 luni și un an”
În ceea ce privește cazurile sociale, „timpul mediu necesar pentru rezolvarea unui astfel de caz este de 2-3 luni”, afirmă Olga Cursaru, asistentă medico-socială la Spitalul Universitar de Urgență, în discuții cu HotNews. Totuși, ea recunoaște că această perioadă poate fi extinsă, ajungând chiar la șase luni sau un an.
Olga Cursaru are o experiență de 20 de ani în cel mai mare spital din București și din România, întâlnind numeroși pacienți care nu mai au familie sau locuință.
Există, de asemenea, persoane în vârstă care, deși au avut locuință, au fost persuadate să cedeze proprietatea altora. Olga Cursaru își amintește un pacient vârstnic care a fost închis în casă timp de câteva luni, din cauza unei promisiuni făcute de cel care îi preluase locuința. În cele din urmă, acesta a fost internat în spital.
Pe lângă cei fără familie sau adăpost, există și pacienți care, deși au rude, nu pot fi îngrijiți acasă, iar familiile nu dispun de resurse pentru a-i duce într-un cămin privat.
Unii rămân în spital în așteptarea unui loc într-un centru de asistență socială sau a unei pensii de handicap, care le-ar permite să plătească pentru un cămin privat, mai ales dacă beneficiază și de un venit suplimentar din partea familiei.
„Cum poți să duci pacienți cu AVC sau cu amputații la adăposturile de noapte?”
Majoritatea pacienților care se află în această situație suferă de afecțiuni neurologice, cum ar fi sechelele unui accident vascular cerebral, sau au amputații ale membrelor.
„Cei care suferă de boli pot obține o pensie de handicap care le completează veniturile, dar noi depunem documentele, iar comisia face evaluarea. Nu pentru toți reușim să obținem certificate de handicap, iar gradul de handicap și pensia sunt determinate de severitatea afecțiunii. Nu putem să le facem tuturor, unii nu sunt considerați handicapați, ci doar vârstnici”, explică Olga Cursaru.
În condițiile în care centrele de asistență socială din București nu dispun de locuri, spitalul primește adesea recomandarea de a-i trimite pe acești pacienți la adăposturile de noapte. Acestea oferă cazare doar pe timpul nopții, iar în timpul zilei pacienții trebuie să părăsească locul.
„Dar cum să trimitem pacienți cu afecțiuni neurologice sau cu amputații acolo?”, se întreabă asistenta socială.
Astfel, spitalul îi îi îngrijește până se găsește o soluție, ceea ce poate dura luni întregi.
Internare de aproape un an: „Fiul spunea că trebuie să termine de construit casa”
Există și cazuri în care persoanele vulnerabile au familie, iar aceasta este dispusă să primească bani pentru îngrijirea lor, cum ar fi o pensie de handicap.
„Am avut un pacient care, la început, nu era considerat caz social și avea familie. Fiul său a solicitat, însă, în timpul internării, agravarea gradului de handicap. Pacientul a stat internat aproape un an, deși perioada de spitalizare ar fi trebuit să fie de câteva săptămâni. Fiul său a continuat să amâne, spunând că trebuie să termine de construit casa”, afirmă asistenta socială de la Spitalul Universitar din București.
Conform acesteia, s-a discutat despre posibilitatea ca pacientul să fie mutat într-un cămin, dar în acest caz familia nu mai primea pensia de handicap, care ar fi acoperit cheltuielile de cazare. În final, pacientul a fost dus acasă cu ambulanța, iar „fiul a semnat pentru preluarea lui, deoarece dorea acei bani”.
Olga Cursaru concluzionează că „avem mereu cazuri sociale. Există paturi ocupate pe termen lung, care ar putea fi folosite de pacienți care au nevoie urgentă de îngrijire”.
„Există și familii care colaborează. Însă preluările în centrele DGASPC se fac pe baza unui dosar, iar listele de așteptare sunt lungi, întinzându-se pe câteva luni. Acolo unde există familie și pot oferi un sprijin suplimentar, pacienții ajung în cămine private”, adaugă Olga Cursaru.
Pacientă internată din februarie
Unul dintre cazurile recente este o pacientă cu accident vascular cerebral, internată din luna februarie. Aceasta primește o pensie de 1.200 de lei și, pentru a-și suplimenta venitul, lucra ca agent de pază, moment în care a suferit un AVC. În timpul căderii, și-a rupt și piciorul, povestește Olga Cursaru.
Femeia ar fi putut fi externată din spital încă din luna aprilie, dar „nu avea cine să o îngrijească”. Spitalul a demarat procedurile pentru a-i obține un certificat de handicap.
După obținerea certificatului, cu ajutorul pensiei de handicap, care se adaugă celor 1.200 de lei, a reușit să găsească un centru privat. „Fiul unei prietene a acestei doamne s-a ocupat de demersuri. S-a internat în februarie și a fost externată pe 20 iulie”.
Fiul este în Anglia și a trimis spitalului un e-mail pentru amânarea externării
În prezent, în spital este internată, din luna iunie, o altă pacientă în vârstă de peste 70 de ani, cu un diagnostic neurologic. Aceasta ar fi trebuit să fie externată pe 13 iulie, dar fiul ei se află în Anglia și a trimis un e-mail prin care solicită amânarea externării.
„Fiul este plecat în Anglia, iar soțul doamnei are și el certificat de handicap și nu poate să se ocupe de ea. Soțul mai are în grijă și mama lui, care are peste 90 de ani. Pacienta nu vrea să meargă la cămin, susținând că are casă și o pensie de peste 3.000 de lei”, explică asistenta socială Olga Cursaru.
În aceste condiții, spitalul a cerut asistenței sociale ca pacienta să beneficieze de îngrijire la domiciliu. Totuși, procedurile durează, iar ea va rămâne în spital pe durata acestui proces.
Un alt pacient, în vârstă de 49 de ani, a fost internat inițial în luna martie, în secția de Gastroenterologie. Ulterior, a necesitat o amputație la picior, fiind transferat în secția de Chirurgie.
Internat din martie, bărbatul a fugit din spital în luna mai, purtând cu el o parte din aparatura medicală la care era conectat. S-a reinternat o săptămână mai târziu, cu o infecție la picior.
Spitalul a depus un dosar pentru încadrarea sa în grad de handicap. În prezent, asistența socială a identificat un loc pentru el doar într-un centru de noapte, așa că bărbatul așteaptă pe patul de spital aprobarea indemnizației de handicap. Speră că astfel va putea plăti pentru un cămin privat. „Are amputație bilaterală de coapsă. Cum să-l trimiți într-un centru de noapte, de unde ziua persoanele cazați acolo sunt trimise pe străzi?”, subliniază Olga Cursaru.
Primul loc disponibil pentru analiza dosarului de handicap al bărbatului este în luna septembrie. „El ar putea fi inclus în plată în octombrie și abia la începutul lunii noiembrie ar primi prima indemnizație de handicap”.
Cu ajutorul acelei indemnizații, bărbatul și-ar putea plăti locul într-un centru cu plată, în cazul în care nu i se va găsi un loc în sistemul de asistență socială al primăriei. Până atunci, în lipsa altor soluții, va rămâne internat în spital.
Au murit așteptând un loc la paliație
O altă categorie de pacienți o constituie cei cu cancer, care sunt internați „în cazul cărora știm că se apropie decesul”. Aceștia nu mai pot fi îngrijiți acasă, chiar dacă familia ar putea să le ofere îngrijire, din cauza durerilor insuportabile. În centrele de paliație, pacienții au dreptul să primească morfină.
Recent, Spitalul Universitar a avut patru astfel de pacienți care așteptau un loc într-un spital de îngrijire paliativă. Toți au decedat în spital, în așteptarea acelui loc, care nu a fost disponibil la timp.
„Ei erau pe o listă de așteptare, cu documentele necesare. Perioada de așteptare este foarte mare, să stai câteva luni în așteptare este mult. Chiar și două luni este o perioadă lungă”, explică asistenta socială.
Există un spital de stat de paliație la Giurgiu, unde pacienții pot merge cu bilet de trimitere. Casa de Asigurări de Sănătate acoperă 28 de zile pe lună, dar mai trebuie plătite 500 de lei pentru cele 2-3 zile care nu sunt acoperite de CNAS. Totuși, acest spital se confruntă cu lungi liste de așteptare, deoarece centrele de paliație sunt puține și, în general, mai costisitoare.
„Mai există un centru lângă Sf. Nectarie, în București. Paliație se oferă și la Sfânta Irina, în Voluntari”, adaugă Olga Cursaru. În aceste locuri, costurile sunt mai mari.
„La Brașov, București și Timișoara, la Hospice Casa Speranței, se stă doar două săptămâni cu bilet de trimitere”, spune asistenta socială.
După 20 de ani în calitate de asistent social în cel mai mare spital din București, Olga Cursaru afirmă că uneori se simte „ca un detectiv”. Aceasta se confruntă frecvent cu situații care „nu au proceduri clare”, iar cazurile cu care se ocupă sunt „foarte diverse”.
„Am avut, la un moment dat, o doamnă care era declarată decedată, dar ea era internată la noi în spital. A trebuit să urmăm procedura de repunere în legalitate. Fiul femeii mersese la Institutul de Medicină Legală și recunoscuse un cadavru. S-a realizat succesiunea, iar propriet
Sursa articol: https://hotnews.ro/pacientii-uitati-in-spitalele-din-bucuresti-nu-din-toate-partile-2318571
Sursa foto: Jsme MILA / Pexels









