19.7 C
București
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăHome si DecoCum sa creezi o camera in stilul “magical forest”

Cum sa creezi o camera in stilul “magical forest”

Pentru a crea o cameră în stilul "pădure magică" (magical forest), poți să te inspiri din natură și să adopți elemente specifice care să creeze o atmosferă fermecătoare și plină de magie. Decorurile de perete cu imagini de păsări, elfi sau alte creaturi magice pot adăuga un touch suplimentar de magie. Folosind aceste idei, poți crea o cameră în stilul "pădure magică" care să te transporte într-o lume fermecată și să ofere un refugiu plin de frumusețe naturală și imaginație.

Nu stim daca ai auzit de acest stil, dar pe retelele de socializare am vazut din ce in ce mai multe idei de a decora casa sau chiar numai o incapere care sa semene cu o padure magica, pentru ca asta inseamna “magical forest”. Sunt multe fete, adolescente, dar si femei in toata firea, care iubesc acest mod absolut feeric de a-si decora spatiul interior pentru ca aduce cu sine liniste, pace, armonie. Pentru a crea o padure fantastica, de poveste, trebuie sa uiti de ceea ce este conventional, inclusiv cand vine vorba de mobila. Daca doresti sa te inspiri, te poti uita in cartile ilustrate cu povesti pentru copii sau poti sa cauti tablourile lui Annie Stegg.

De unde sa incepi?

Peretii sunt cei care dau startul in aceasta aventura pentru crearea unei paduri cu adevarat magice. Culoarea lor poate fi alba, dar cel mai potrivit este un verde kaki sau un gri antracit. Daca nu doresti sa zugravesti, iti sugeram un tapet cu motive care sa aminteasca de natura. Nu alege flori, ci mai degraba ceva cu frunze sau copaci. Poti sa creezi un perete de accent, restul ramanand simpli, albi. Trebuie sa te avertizam ca padurea magica nu este minimalista, ci totul va fi cat se poate de plin, maximalist.

Decorurile de pe pereti

Dupa ce ai pus tapet sau vopsea, este timpul sa treci la decorarea peretilor tai. Tablourile cu ciuperci, ce au un aer vintage, cu paduri sau gnomi, cu broscute fermecate, cerbi sunt binevenite in acest tip de decor. Ele trebuie sa fie cat mai multe, cu rame mai mari sau mai mici. Daca ai o camera foarte mare, cu pereti inalti, este bine sa alegi rame de tip blondel, aurite. Insa nu dispera pentru ca si apartamentul poate avea maximalismul pe perete, prin rame mai subtiri.

Pentru a crea ideea de natura, poti sa achizitionezi de la magazinele de cartier sau cu decoartiuni ghirlande din frunze care imita iedera sau frunzele de toamna. Pe acestea le poti intercala printre tablouri, infasurand in jurul lor instalatii luminoase ca de Craciun, ce vor face un spectacol cu adevarat fantastic. Un mic truc: exista in comert ciupercute cu sarma la capat pe care le poti prinde pe acele ghirlande.

Textilele fac totul

Verde, rosu, pamantiu…iar verde…sunt culorile ce nu trebuie sa lipseasca din padurea magica. Daca ai un pat din catifea verde este perfect, dar poti obtine acest efect simplu, cu o patura plusata. Draperiile pot fi in aceasi nuanta iar atunci cand se strang, poti folosi panglici rosii. In acest caz, contrastul dintre cele doua culori este unul cu adevarat deosebit. Pernele decorative, uni sau cu model, sunt binevenite. Alege modele cu plante, cu ciuperci, cu arici, vulpi…orice iti aminteste de o padure. Magazinele online au adus anul acesta o gama incantatoare de fete de perna ce au asemenea modele, dar si de perne in forma de animalute ce pot fi perfecte pentru a completa imaginea de ansamblu.

Covorul

O padure trebuie sa aiba iarba…desigur, nu poti pune gazon in camera, dar un covor verde kaki sau cu nuante pamanti poate fi perfect. Evita acele covoare cu modele florale, pe care le gasesti in centrele comerciale de la periferie…stii despre ce vorbim. Daca nu iti permiti un covor, sunt perfecte chilimurile, unele din ele realizate din rafie, aducand astfel un element natural in camera, perfect pentru a intari ideea de padure magica.

Poti pune plante cat mai mult

Elementele naturii, adica plantele in ghivece, sunt perfecte pentru padurea magica, desi te sfatuim sa eviti ceva prea exotic. Planta paianjen, iedera sau, cel mai indicat, ferigile, sunt ceea ce iti trebuie pentru a completa imaginea pe care doresti sa o redai. Nu uita sa pui, din loc in loc, ciupercute din ipsos, cu palarii rosii, care sa inveseleasca camera, aducand o pata de culoare in acelasi timp.

Sfaturi creative

Mai mult ca sigur ai in camera o oglinda. Ea poate fi una de perete sau in picioare. O poti personaliza intr-un mod atractiv, facand-o parte din padurea magica. Ai nevoie de muschi de padure sau de licheni verzi pe care ii gasesti la magazinele de craft si hobby. Apoi adu de afara cateva crengute mici, subtiri, uscate. Aceleasi ciupercute cu sarma in capat, de care am vorbit mai sus, pot fi si aici de ajutor. Poti gasi in comert pasari decorative mici din polistiren pe care sa le folosesti in proiectul de craft. Pentru a incepe treaba mai ai nevoie de un pistol de lipit cu rezerve de plastic.

Daca acest lucru este facut de un copil, recomandam prezenta unui adult la intregul proces. Initial, creezi in minte un model pe care la-i dori de jur imprejurul oglinzii. Pe rama acesteia, dupa ce s-a incins pistolul de lipit, pui o picatura de plastic fierbinte peste care incepi sa aplici lichenii, muschi de padure, crenguta sau ce vrei tu si continui tot asa. Nu respecta un anumit model, ci trebuie facut totul cat mai dezordonat posibil, asa cum ai gasi in salbaticie. Pe o crenguta, tot cu ajutorul pistolului de lipit, pune pasarea din polistiren. Pe alocuri foloseste ciuperci prinse sau lipite. Cred ca iti inchipui cum va arata la final oglinda ta.

Iluminatul

Lumina intr-o padure nu este puternica, ci difuza, cozzy. Ar trebui sa folosesti lampi cu lumina calda, ghirlande luminoase cu baterii sau lampadare ce arunca o aura de mister pe intreaga incapere. Ideea este ca ansamblul, cu decoratiuni, lumin, covoare, sa te poarte intr-o lume magica, intr-o padure in care sa iti gasesti linistea.

Citeste si
Cele mai populare
itexclusiv.ro