12.4 C
București
marți, mai 14, 2024
AcasăSanatate si HobbyAcneea - Cauze, tratament si remedii naturiste

Acneea – Cauze, tratament si remedii naturiste

Acneea este probabil cea mai cunăscută afecțiune a pielii. Ea se întâlnește în special la adolescenți, fiind de fapt rezultatul unei hipersecreţii a glandelor sebacee. Drept urmare, se manifestă prin puncte negre și albe. Sau coşuri care apar la suprafaţa pielii, cu precădere pe faţă, jumătatea superioară a pieptului, spate.

Cauze care duc la apariția acneei

Printre cele mai cunoscute cauze care determină apariția acneei intră schimbările hormonale, factorul ereditar, stresul, stilul alimentar deozordonat, utilizarea anumitor medicamente, infecții în organism. Sau folosirea de produse cosmetice care conțin lanolină și parafină, etc.

Tratament personalizat

Pentru a scăpa de această problemă, se recomandă consultarea unui medic dermatolog. Cu scopul de determina cauza. Și dacă este necesar să apelezi cumva şi la alţi specialişti. Doar medicul este cel mai în măsură prescrie cel mai bun tratament. Acesta va fi personalizat în funcție de complexitatea afecţiunii. De obicei, în formele ușoare ale afecțiunii, au mare efect medicamentele pe bază de peroxid de benzoil.
Tratamentul hormonal se recomandă în acneea cu debut tardiv. Și la pacienții care se confruntă și cu alte simptome, precum fi hirsutism, seboree, alopecie androgenetică. Alte tratamente se mai referă și la fizioterapie sau anumite proceduri cosmetice. De asemenea, în ultima vreme, un tratament de succes este cel cu laser, prin care se îndepărtează stratul superficial al pielii, înlătură porţiunea afectată, lasând pielea fină.

Schimbarea stilului de viață contează enorm

Tratamentul acneei nu este același pentru toată lumea. De multe ori, dacă forma este una ușoară, iar coșurile apar doar arareori, nu este nevoie de ceva drastic, ci doar de puțină voință în a vă schimba stilul de viață. Spală-ți fața de doua-trei ori pe zi, cu apă călduță și folosește un demachiant delicat care nu este abraziv, chiar dacă nu te machiezi în fiecare zi. Evită spălarea viguroasă, care poate agrava starea pielii chiar mai mult. Folosește vreme hidratante, din produse naturale și nu uita să apelezi la o cremă de protecție solară atunci când este cazul. Produsele „noncomedogenice” sunt cele indicate pentru tine, pentru că astfel nu-ți vei bloca porii.

Tratament medicamentos

Doar medicul este cel care-ți poate recomanda, dacă este cazul, o serie de medicamente drept tratament împotriva coșurilor. Medicamentele care sunt utilizate în mod obișnuit pentru acnee sunt cele pe care se aplică direct pe piele. Acestea sunt disponibile fără rețetă medicală, dar după cum ți-am spus, ai nevoie și de recomandarea medicului.

Folosește produse de îngrijire corporală speciale

În încercarea ta de a scăpa de sebum, ai grijă să nu cumva să cazi în cealaltă extremă. Nu încerca să degresezi pielea prea tare, pentru că nu vei reuși decât să agravezi şi mai mult situaţia. Cel mai bine foloseşte produse de curăţire şi de întreţinere a pielii, precum şi de machiaj speciale pentru tenul acneic, iar scrubul nu este în avantajul tău. Urmează în acest sens sfatul dermatologului sau farmacistului.

Evită razele puternice ale soarelui

De asemenea, nu încerca să te bronzezi pentru că ai auzit că ”soarele vindecă acneea”. Chiar dacă în primă fază va părea că îți face bine, vei risca să te trezești cu mai multe coșuri decât înainte și chiar nu vrei asta. Cel mai bine, protejează-te de razele puternice ale soarelui folosind creme ecran total și uită de cele protectoare pe bază de unt de cocos sau de ulei de nucă de cocos, pentru că acestea agravează acneea.

Nu stoarce coșurile

Probabil ți s-a repetat de nenumărate ori să nu „storci coşurile”, cum se întâmplă de multe ori. Cu riscul de a fi enervanți, ți-o mai repetăm și noi o dată. Dacă vei proceda astfel, poți da naștere unor reacţii inflamatorii importante şi chiar suprainfecţii, care ar putea necesita tratamente de lungă durată. În plus, în urma stoarcerii coșurilor rămân și cicatricele inestetice de pe frunte, obraji, bărbie. Înlăturarea aşa-ziselor coşuri trebuie lăsată în seama medicului dermatolog sau a unei cosmeticiene competente.

Un stil alimentar sănătos contează enorm

De foarte multe ori acneea este favorizată și de regimul alimentar pe care îl ai. Prin urmare, dacă dulciurile, produsele fast-food, de patiserie sau cele prăjite sunt ceea ce consumi de obicei, atunci poate că ar trebui să te gândești mai bine dacă nu ar trebui să schimbi câte ceva pe acolo.
Mai exact, în acest caz este recomandat să adopţi un regim alimentar sănătos şi echilibrat, fără restricţii deosebite, dar nici excese. Evită excesul de pâine, făinoase, paste, de lapte, mezeluri şi grăsimi animale, în general. De asemenea, redu cât mai mult consumul de zahăr şi produse dulci, renunță la băuturile alcoolice și țigări – dacă este cazul.

Fructe și legume proaspete

Încearcă, pe cât posibil, să introduci în stilul tău alimentar cât mai multe fructe și legume, pe care este de recomandat să le mănânci în stare proaspătă, pentru a beneficia din plin de toate proprietățile acestora. Astfel, începe să consumi în special morcovi, varză albă şi roşie, lăptucă, ceapă, roşii, pătrunjel, caise, mandarine, portocale dulci, piersici, mere, prune, struguri. De preferat, renunță la sucurile acidulate și axează-te mai mult pe sucuri de legume şi fructe proaspete pe care ți le poți prepara acasă cu ajutorul unui storcător de fructe. Sau, și mai bine, optează pentru apă plată, mult mai sănătoasă și benefică pentru organism.
În afară de cele de mai sus, de mare ajutor este să consumi, în fiecare dimineaţă, la micul-dejun, câte o linguriţă cu vârf de polen într-un pahar mare cu apă sau cu suc de fructe.
După cum vezi, poți scăpa de neplăcuta acne, dar este nevoie să faci unele schimbări în viața ta. Ești sau nu dispus să faci aceste modificări?

Citeste si
Cele mai populare
itexclusiv.ro