Agonia morala si culturala a societatii in antiteza cu evolutia tehnologica actuala

Cronologic vorbind ne aflam in acei ani 2000 despre care cantau pionierii epocii Comuniste, intr-un frumos cantec al inegalabilului maestru Horia Moculescu. Ca si slagarul respectiv, totul ar trebui sa fie despre evolutie, din toate punctele de vedere. In mod normal si ideal oamenii ar trebui sa se comporte si sa arate ca in filmele SF. Cum ar fi fost daca azi, in 2023, am arata ca in filmele Demolition Man sau Aeon Flux?

Din pacate, suntem departe de asta. Poate ca exista unele natiuni mai evoluate. Insa, uitandu-ne la societatea noastra, mioritica, lucrurile nu stau deloc asa. Aducand-ne aminte de antitezele mult “tocite” din comentariile de clasa a VIII-a sau a XII-a ale anilor trecuti, folosim acelasi termen pentru a face o radiografie transanta a ceea ce experimentam azi.

Antiteza ce nu ar trebui sa existe

Sa incepem cu inceputul. Este suficient pentru asta sa ne uitam in jurul nostru si vom vedea societatea. Tu ce vezi? Poate ca, in inocenta unor ganduri slefuite in alte vremuri, ne doream ca societatea sa arate intr-un anumit fel. Cu oameni care citesc, cu oameni care iubesc cultura, teatrul si filmul. Cu oameni care viziteaza muzeele din dorinta acerba de a afla lucruri noi. Sunt, din fericire, unele persoane care fac asta. Am spun unele, nu multe. O mare parte a societati, si ne referim in special la cea est-europeana. Dar nici restul nu face exceptie. Fiindcă se afla tot intr-o agonie vizibila pentru care nu se face nimic.

Nu mai exista valori si repere, decat unele false, decadente. E suficient sa dam drumul televizorului. Sau sa accesam canalele de social media. Ce vedem? Nimic educativ sau prea putin. Emisiunile TV difuzate, in mare parte, sunt concentrate pe o indulgenta morala vizibila. Respingerea valorilor morale a devenit agenda subtila, dar atat de evidenta, a multor persoane publice care, in loc sa fie etalon de urmat, mai ales pentru generatiile de tineri, nu fac decat sa adanceasca si mai mult vidul moral si cultural.

O poveste fara sfarsit

Nu putem sa nu comparam ceea ce se intampla acum cu ceea ce se intampla intr-un film iubit al copilariei, “Poveste fara sfarsit”. In acest film, o ecranizare reusita dupa cartea omonima a lui Michael Ende, Nimicul inghitea lumea Imparatesei Copil, Fantazia. Nimicul ignorantei si al unei moralitati indoielnice a inceput sa inghita si lumea noastra. Un paradox am putea spune pentru ca, si astfel vom ajunge si la celalalt subiect, pe parte tehnologica si stiintifica, lumea pare sa evolueze. Zi de zi sunt anuntate noi si noi descoperiri. Aparate si dispozitive pe care, acum 20-30 de ani nici macar nu ni le puteam imagina, apar in fata noastra de parca ar fi existat dintotdeauna.

Sa nu mai vorbim despre faptul ca, oameni mai intelepti decat noi, deja incep sa aduca in discutie importante progrese in domenii care par fantastice. De exemplu, o stire de actualitate ne spune ca oamenii de stiinta au facut importante progrese in domeniul teleportarii. Practic, corpul omenesc, conform noilor calcule, ar putea fi divizat pana la nivel atomic, transferat intr-o anumita locatie si apoi refacut in forma intiala. Desigur, niciun experiment pe om nu a fost efectuat, dar altele au dat roade. Acesta este un exemplu, dar mult mai multe ne-ar putea fi mostre ale evolutiei stiintei si tehnici.

Manifestari clinice ale paradoxului

La antipozi se afla ceea ce discutam in primele randuri. Oare cum este posibil ca in mijlocul unor minti luminate, care viseaza la viitor si la imposibil sa existe un numar mult mai mare de oameni care fac exact invers? O spunem inca odata…este un paradox, poate controlat de personaje ascunse, ajungand chiar in teorii ale conspiratiei si gandindu-ne ca totul este voit. Ne uitam si ne spunem, noi cei ce credem in ratiune, morala, valoare culturala si nu numai ca este aproape ireal ca, in anii 2000, cand nu mai suntem copii, sa asistam neputinciosi la decaderea societatii.

Da, avem smartphone-uri, dar nu mai avem viata personala. Avem tehnologie spatiala, dar nu cunoaste nici cele mai elementare notiuni de geografie sau istorie, apreciem selfie-uri in baie dar trecem indiferenti pe langa picturi ale Renasterii sau din alte epoci care au insemnat cunoastere si munca titanica…si am putea merge asa la infinit.

Ce solutii sunt?

Solutiile ar trebui sa le gasim in fiecare dintre noi…doar noi suntem cei ce putem spune stop. Daca unul spune stop, un altul face la fel, vom ajunge sa oprim aceasta decadenta. Scopul este acela de a face ca societatea sa nu mai fie in antiteza cu tehnica și stiinta. Daca evoluam in ultimele doua, trebuie sa o facem si moral, cultural si social. Trebuie sa ne uitam in ochii celor din fata noastra, sa descoperim, parafrazand titlul romanului Ilenei Vulpescu, “arta conversatiei”, sa descoperim clasicii si autorii contemporani, sa ne “imbatam” cu dorinta de a cunoaste, ca niste Prometei ai acestor ani. Scopul este ca aceasta antiteza sa dispara si totul sa devina o armonie binecuvanta.

Asta inseamna munca de a convinge, de a lupta cu prejudecati nu vechi, ci noi, cu exemple negative facand lobby pentru tot ceea ce este pozitiv. Poate parea o munca de Sisif sau cu morile de vant asemenea lui Don Quijote, dar de cate ori imposibilul a devenit posibil? Totusi, pentru a realiza asta, in afara de munca pe care trebuie sa o ducem cu noi insine, avem nevoie de calauze, care sa doreasca sa faca acest bine societatii si sa indrume pe cei mai rataciti dintre noi. Doar depasind un Ev Mediu al lumii moderne vom putea trece in etapa urmatoare a evolutie in adevaratul sens al cuvantului.